Spre rugăciunea neîncetată

Spre rugăciunea neîncetată
„Matei 18:
19. Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru
(mântuirea) pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu, carele
este in ceruri.
20. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în
mijlocul lor.

Cuvintele acestea, pe lângă înţelesul literei, mai au şi următorul înţeles:
pământul este trupul, iar mai cu deosebire inima; cei doi sau trei sunt
puterile sufletului, care, de se vor învoi pe pământ, adunându-se într-un
gând, va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. Unirea puterilor sufletului pe
pământul inimii, însemnează iubirea, căci numai ea uneşte cele învrăjbite.
Iar iubirea, cerând ceva de la Dumnezeu, Tatăl răspunde celor doi, sau trei
de pe pământ, dăruindu-le iubirea Sa din ceruri, care este Fiul Său, şi aşa
ne aflăm având pe Dumnezeu, carele este iubire, în mijlocul nostru.

Minunea acestei adunări a puterilor sufletului, învrăjbite de fapta ucigaşă
a păcatului, nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. Rugăciunea
neîncetată a fericitului nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul”, după îndemnarea Sf. Pavel: „Neîntrerupt vă
rugaţi” (1 Tesaloniceni 5,17), săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor
învrăjbite întreolaltă de păcat.

Stăruim în tot chipul cu putinţă asupra unirii lui Hristos cu fiecare din
puterile sufletului, precum şi asupra puterilor înseşi, pentru că mântuirea
– singurul bun ce ne trebuie cu adevărat – este, pe rând: o lucrare şi a
minţii, şi a voinţei, şi a dragostei; mai mult: o lucrare îmbinată armonic
şi mult sporită: puterile sufleteşti înmulţindu-se, nu numai adunându-se.

Sub lucrarea preafericitului nume, puterile sufletului: mintea, iubirea şi
voinţa, se întorc de la iubirea lumii, la care le-a încovoiat vicleanul,
iarăşi la Dumnezeu, spre care erau zidite. Preafericitul nume ne readuce
iarăşi din robia contra firii, la lucrarea cea după fire.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii
Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: