Legile judecăţii

„Ziua judecăţii omului e totodată şi ziua naşterii din nou a lumii (Matei
19, 28), când va fi cer nou şi pământ nou, căci acestea care sunt, de istov
vor arde (Petru 3, 13). Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin
foc, omul e înnoit prin focul judecăţii. Astfel pe pământ sunt adeseori
puzderii de legi omeneşti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea
iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată
Scriptura. În loc de dosare, sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii, în care-s
scrise toate faptele oamenilor.

În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul,care zice: „Mila şi
adevărul merg înaintea Ta” (Psalm 88,15), căci atunci oamenii vor fi
întrebaţi despre: 1. faptele iubirii şi 2. mărturisirea dreptei credinţe,
după cuvântul: Cine se va ruşina de mine şi de cuvintele Mele în neamul
acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni
întru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri (Marcu 8,38).

Mila şi adevărul, iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar pe de
altă parte, ura şi minciuna, acestea îi despart pe oameni în două, în buni
şi răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta şi caprele
de-a stânga. Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe
care i- a iubit, numindu- se în locul lor şi binecuvântând pe cei ce au avut
milă: Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat
să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost
şi aţi venit la Mine, că întrucât aţi făcut acestea săracilor, fraţilor Mei
mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi
Împărăţia, cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Faptele iubirii de
oameni i-au adus pe aceştia în Împărăţia iubirii lui Dumnezeu.”

pr Arsenie Boca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: