Din scrierile Pr. Arsenie Boca

·        Daca am starui cum trebuie in iubirea fara margini a lui Dumnezeu, s-ar rasfrange si in noi obarsia noastra divina, chipul si asemanarea  fiilor cu Tatal, am avea si noi o multime de insusiri dumnezeiesti – prin har, nu prin natura.

·        Multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute sau spre indreptarea neatentiei prezente sau spre ocolirea pacatelor viitoare.

·        Grija noastra sa fie de a nu strica ceea ce tocmeste Dumnezeu.

·        Vremea de amaraciune tine de obicei cat tine aplecarea spre mandrie; caci celui smerit nimic nu-i poate sta impotriva: nici lucrurile, nici oamenii si nici dracii.

·        Inaintea lui Dumnezeu, adevarata virtute este smerenia, care tamaduieste, curata, apara si intoarce toate spre pace.

·        Cand amaraciunea incercarii si-a implinit lucrul, Dumnezeu intoarce iarasi toate spre bucurie.

·        Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa nu ne punem nadejdea in nici unul dintre oameni.

·        Invataturile din durere sunt singura cale care poate invata ceva pe oameni.

·        Precum placerea e dascalul pacatelor, asa durerea e dascalul intelepciunii.

·        Invidiosul e dusmanul propriei sale sanatati sufletesti.

·        Instinctele sunt legi divine inscrise in fire. Degradarea lor apartine omului si unui sfetnic din umbra. Peste viciu nu coboara Harul, ci pedeapsa.

·        Un trecut pacatos n-a prea trecut, insoteste un “cazier judiciar”, ispasirea e obligatorie; asa  se asigura si se mentine iertarea, rabdand palmele trecutului.

·        Omul decazut, cata vreme staruie in decaderea sa, nu vrea sa priceapa deosebirea intre virtute si pacat, ci dupa mintea lui, totul e natura si nimic mai mult.

·        Placerea pamanteasca, pentru cine umbla dupa ea, are draceasca putere sa desfaca pe om de dragostea lui Dumnezeu si sa i-o intoarca spre orice altceva, afara de Dumnezeu.

·        Rabdarea raului, iertarea fratelui si rugaciunea in ascuns au mare putere inaintea lui Dumnezeu, caci pentru ele biruie El, intorcand spre bine, cele pornite cu rautate. Staruind in aceasta te-ai facut pricina de mantuire.

·        Legea nestramutata a dreptatii lui Dumnezeu aduce peste capul tau ce ai adus si tu peste capul aproapelui tau; ce ai facut ti se va face; ce ai zis ti se va zice; ce incarci altuia ai sa duci si tu.

·        Atata timp cat tinem pacatele nemarturisite, ascunse cu voia, tot atata vreme pedeapsa atarna asupra noastra ca o sabie.

·        Primirea umilintei e cea mai mare putere a dreptului, pe cand razboiul pentru mandrie e dovada celei mai mari neputinte.

·        Foarte mari tarcoale da vrajmasul in jurul celor incercati, pentru pacatele lor trecute, ca sa-i scoata din calea mantuirii, ispitindu-i sa nu se smereasca, ci sa-si “apere onoarea”.

·        E stiut ca pentru a scoate un gand rau din mintea cuiva trebuie sa i-o invalui de foarte multe ori cu cuvantul bun, ca s-o izbavesti din robia gandului strain.

·        Sfintire fara smerenie nu este.

·        Prin cei apropiati primim arsurile cele mai curatitoare.

·        Umilinta (rabdarea raului), in credinta lui Dumnezeu, este cea mai uriasa putere asupra raului in lumea aceasta.

·        Rabdarea cu dragoste a necazurilor este cea mai mare pustiire a lucrarilor potrivnicilor, caci ea arde toata stradania lor si datoriile noastre.

·        Toate necazurile ne vin din cauza greselilor, nu de la Dumnezeu; El le ingaduie numai pentru spalarea vinovatiilor noastre.

·        Indreptarea prin necazuri dovedeste nu parasirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.

·        Dumnezeu este indelung rabdator si milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasa.

·        Dumnezeu nu trimite necazuri unor oameni, lasandu-i in pacatele lor, datorita mandriei lor celei peste masura de mare, din cauza careia nu vor rabda nicidecum umilirea incercarilor.

·        Cand viata omului iese teafara din ratacirile “eului” si isi gaseste in suflet unitatea sa cu Dumnezeu, atunci toate conflictele vietii se dezleaga, toate contradictiile se impaca; stiinta iubire si actiune se armonizeaza. Bucuria si durerea se contopesc in frumusete, placerea si renuntarea se egaleaza in puritate, fiecare clipa vesteste pe Cel vesnic.

·        Mare, inaintea lui Dumnezeu, nu poate fi decat omul smerit.

·        De la crestinii slabi incep toate relele istoriei omului. Credinta li se stramba, frana catre pacate slabeste si pacatele facute atrag automat ispasirile (necazurile specifice fiecarei caderi si decaderi). Cand aceasta strambare se instaleaza in minte, biata minte deschide poarta tuturor pacatelor.

·        E primejdioasa temnita in care te simti “bine”

·        Fata de Dumnezeu nu te poti plati cu minciuni. El nu pazeste trup spurcat, inima si minte cu viclesug.

·        Necazurile oamenilor au obarsie, urmari si rosturi. “Pedepsesc vina parintilor in copii pana la al treilea neam pentru cei ce calca poruncile Mele si Ma milostivesc pana la al miilea neam pentru cei ce Ma asculta” (citat din Deuteronom).

·        Tot ce gandim si facem se se petrece in atotprezenta lui Dumnezeu, care le insemneaza in contul nostru, in doua locuri: Cartea Sa (Cartea Vietii) si cartea noastra (codul genetic).

·        Toata infatisarea noastra fizica, toate faptele, vorbele si gandurile – deci, de la expresia cea mai materiala pana la cea mai mica unda de energie produsa in corp de catre un gand – se transcriu, in flux continuu in constituentii fondului genetic, ca puteri virtuale sau defectiuni; cu acestea, omul isi trage urmasii sub povara ispravilor sale.

·        Trecutul se tine de noi ca prezent si ne asteapta ca viitor; prezentul poate frana trecutul si modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat de prezent si poate frana, chiar stinge trecutul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: