Cei curaţi cu inima

„Măsura celor sporiţi stă sub fericirea fecioriei sau a celor curaţi cu
inima. Căci una e să făgăduieşti că vei petrece în feciorie şi alta e să
ajungi cu adevărat starea nevinovăţiei şi nepătimirea. Cei ce-şi întorc
mânia şi pofta de la cele de aici, unde altfel ar fi zăcătorit în contra
firii, aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea
unui suflet de fecioară.

Sufletul ajuns în starea de fecioară are parte de crinul Bunei – Vestiri a
naşterii lui Hristos într-însul. În vremea aceasta, sortită dezvelirii
darurilor dobândite prin Sfântul Mir, se întâmplă că sufletul trebuie să
treacă prin nevoinţe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin
prin dumezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la
câtă s-a supus prin nevoinţe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează
asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să
nu uităm: numai după ce ei, prin nevoinţele cele de bună voie, au scos toate
puterile sufletului din robia lucrării contra firii şi le-au adus la
lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această
convertire şi armonie lăuntrică a puterilor, vine şi lucrarea cea mai presus
de fire şi ajută creşterea şi rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit
orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.

Prunc nou s-a născut firii, pe care a întors-o la starea de fecioară fără
prihană. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de
înţelepciune, şi Harul lui Dumnezeu era cu El. El e steaua de dimineaţă,
care răsare în inimile credincioşilor, după cum zice Petru. El e Dumnezeul –
lumină – lumina ta – cea care era învăluită de întunericul neştiinţei din
vremea patimilor, care va răsări ca zorile şi va grăbi tămăduirea ta. Pe
dărâmăturile tale vechi se vor face zidiri din nou, cărora le vei pune
temelia cea străveche: Iisus Hristos. Lumina lumii şi lumina ta va creşte
tot mai tare, Pruncul Iisus s-a făcut, în ceata celor desăvârşiţi, bărbat
desăvârşit, şi vine, plecându-şi capul, sub mâna de ţărână a zidirii Sale,
arătându-ne smerenia ca pe un botez.

Duhul lui Dumnezeu, lumina cea adevărată: Hristos, lumina care luminează pe
tot omul ce vine în lume, ajută sufletul să se cunoască cu adevărat ce este
faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. La lumina adevărului veşnic îşi vede
mulţimea păcatelor, loviturile tâlharilor, tăieturile fărădelegilor şi
întârzierea tămăduirii. Pe măsură ce sporeşte într-însul lumina dumnezeiască
a cunoştinţei de sine, pe aceeaşi măsură vede câtă stricăciune i-a făcut
vremea închisă în necunoştinţa de sine. Aşa se face că sub lucrarea sfântă a
Harului, nevoitorii se văd cei mai mari păcătoşi – căci e Cineva sfânt în ei
şi le arată aceasta. Iată cuvântul Sfântului Marcu Ascetul: Cu cât sporeşti
virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit dator pentru ziua de ieri, făcând
arătată capacitatea firii. Fiindcă prin sporul de azi s-a dovedit că nu
există un spor sau un scăzământ al firii, ci al voinţei. Ca atare sfinţii
sunt convinţi de păcatele lor. De aceea judecându-se pe ei înşişi vrednici
de iad, primesc de la Dumnezeu Raiul şi în dar mântuirea.

Cei înşelaţi nu-şi văd păcatele, ci virtuţile.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii
Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: