Pr Arsenie Boca – Despre cele 3 fagaduinte ale calugarilor

„Călugării deci, vrând să înveţe ştiinţa mântuirii, sau meşteşugul izbăvirii
din cele de aici şi stămutarea în cele de dincolo, dau aceste trei sfinte
făgăduinţe: sărăcia, fecioria şi ascultarea.

Făgăduinţele acestea, când sunt făcute dintr-o convingere statornică, surpă
pe rând toate patimile şi izbăvesc pe nevoitor de toate cursele vrăjmaşului;
căci acestea sunt sfaturile evanghelice şi urmarea Mântuitorului. Astfel
sărăcia e dezlipirea sufletului de orice lăcomie de avere sau iubire de
argint, precum şi dezlipirea de gândul averii. Cel dezlipit cu sufletul de
acestea, de va avea şi avere în grijă, nu va fi împătimit de ea, şi nu-şi va
pierde cumpătul, când s-ar întâmpla să o piardă.

Fecioria stă împotriva a toată desfrânarea. Nevoinţa ei urmăreşte să aducă
firea la linişte sau la nepătimire, ca la o stare de la sine înţeleasă a
firii pe care firea a avut-o odată.

Ascultarea însă este făgăduinţa cea mai grea: mucenicia pe viaţă. Toţi i-au
zis aşa. Greutatea ei cu adevărat stă şi în îndărătnicia firii, sălbăticită
de păcate, dar stă şi în scăderile povăţuitorilor. Dacă povăţuitorii n-au
cuvântul acoperit cu o sporită viaţă duhovnicească şi nu au patimile stinse,
n-au cu ce te îndemna la ascultarea desăvârşită, decât cu puterea mărimii
sau cu mărimea puterii. E vorba de o ascultare care opreşte mintea
ascultătorului de a mai cumpăni cuvântul şi sare să-l facă întocmai, chiar
de l-ar costa viaţa. Ascultătorul nu mai face nicio socoteală cu viaţa,
liniştit că duhovnicescul său părinte i-a luat grija vieţii şi l-a scutit de
toate primejdiile socotirii. Desăvârşit nu poţi asculta decât de un sfânt.
Aceştia însă fug de slujba poruncirii.

Totuşi spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe
oricine (în mănăstire); căci ascultarea e rânduită împotriva patimilor
minţii: mândria, părerea şi slava deşartă, şi cine are de gând să scape de
acestea nu stă să cumpănească sfinţenia mai marelui. Ascultarea desăvârşită
e vestita, tăiere a voii care, de multe ori, e tot una cu tăierea capului.
Ascultătorul desăvârşit nu mai are război cu necazurile ce vin în urma
iubirii de sine şi nici lupte cu grija vieţii care l-a scos din rai.
Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi şi urmarea
Mântuitorului. Ea ne învaţă smerenia care ucide toate patimile şi linişteşte
sufletul. Ea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată
energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti.
Ascultarea aceasta stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva
de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie,
pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai
Dumnezeu. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când
izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii
Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: