Iisus şi slăbănogul

Nouă, preoţilor, încă nu ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice. Nu ne-a mai dat-o, fiindcă şi aşa toţi oamenii aşteptăm să fim transformaţi, din oameni pământeşti în oameni duhovniceşti, în oameni nemuritori, în oameni cereşti. A făcut Iisus minuni – şi oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului – dar marea minune a învierii din morţi, e ceea ce mărturisim când zicem: aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin. Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie. Până atunci are putinţa de a scăpa de păcate. – Şi aceasta este o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele şi acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le  fac şi medicii. Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni. În definitiv ce cere omul? Cere sfinţenia pe care a pierdut-o. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere şi Dumnezeu din partea omului. Iar sfinţenia vieţii o pot avea şi oamenii cu un trup neputincios. De aceea, nouă preoţilor, Iisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuşi să o împlinească, când va înceta desăvârşit slăbănogia omului, la înviere. Dar a doua nu se dobândeşte fără prima. Însăşi vestirea Împărăţiei Cerurilor a început cu cuvântul pocăinţei.”

Sursa:Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte Vii”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: