Jurnalul unui copil nenascut

5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.

19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.

23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc… Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.

12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!

20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?

25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.

10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.

13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica… Cum arati, mamico?

24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!

28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.

Anunțuri

Pățania măgarului bătrân

Păţania măgarului bătrân

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând …
Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi … Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutăţile noastre, este o ocazie pentru un pas în sus …
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte pământul pe care ţi-l aruncă peste tine ca să mergi înainte.

Aminteşte-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţă-ţi inima de ură, frică si egoism.
2) Scuteşte-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viata şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi… scutură-te de pământ,

pentru ca în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.

Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume…

Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume…
din MICUL PRINT
– Buna ziua, zise vulpea.
– Buna ziua, raspunse cuviincios micul print intorcandu-se,
dar nu vazu pe nimeni.
– Sunt aici, zise glasul, sub mar…
– Cine eşti tu? zise micul print. Eşti tare frumoasa…
– Sunt o vulpe, zise vulpea.
– Vino sa te joci cu mine, o pofti micul print. Sunt atat de trist…
– Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
– A! Iarta-ma, rosti micul print.
Dar dupa un rastimp de gandire, adauga:
– Ce inseamna „a imblanzi”?
– Nu eşti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauti pe-aici?
– Caut oamenii, zise micul print. Ce inseamna „a imblanzi”?
– Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vaneaza. E foarte neplacut!
Mai cresc şi gaini. E singurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?
– Nu, zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna „a imblanzi”?
– E un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea.
Înseamna „a-ti crea legaturi”…
– A-ti crea legaturi?
– Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdata pentru mine
decat un baietaş, aidoma cu o suta de mii de alti baietaşi.
Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine.
Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii
de alte vulpi. Dar daca tu ma imblanzeşti, vom avea nevoie
unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman in lume.
Eu voi fi, pentru tine, fara seaman in lume…
– Încep sa inteleg, zise micul print. E undeva o floare…
mi se pare ca m-a imblanzit…
– Se prea poate, zise vulpea. Pe Pamant intalneşti tot soiul
de lucruri…
– O! Dar nu e pe Pamant, zise micul print.
Vulpea se arata foarte nedumerita:
– Pe alta planeta?
– Da.
– Pe planeta aceea sunt vanatori?
– Nu.
– Interesant. Dar gaini?
– Nici.
– Nimic nu e desavarşit, suspina vulpea.
Vulpea insa se intoarse la gandurile ei:
– Viata mea e veşnic aceeaşi. Eu vanez gainile, pe mine
ma vaneaza oamenii.
Toate gainile se aseamana intre ele, şi toti oamenii se
aseamana intre ei.
Aşa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzeşti,
viata mi se va insenina.
Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiti de-ai tuturora.
Paşii altora ma fac sa intru sub pamant.
Ai tai ma vor chema din vizuina, ca o melodie.
Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grau?
Eu nu mananc paine. Mie graul nu mi-e de folos.
Lanurile de grau mie nu-mi trezesc nici o amintire.
Şi asta-i trist! Tu insa ai parul de culoarea aurului.
Va fi, de aceea, minunat cand ma vei fi imblanzit!
Graul, auriu şi el, imi va aminti de tine.
Şi-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau…
Vulpea tacu şi se uita la micul print.
– Te rog… imblanzeşte-ma, zise apoi.
– Bucuros aş vrea, raspunse micul print, numai ca nu prea am timp.
Am de cautat prieteni şi o multime de lucruri de cunoscut.
– Nu cunoaştem decat ceea ce imblanzim, zise vulpea.
Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic.
Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori.
Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
Daca vrei cu adevarat sa ai un prieten, imblanzeşte-ma!
– Ce trebuie sa fac? zise micul print.
– Trebuie sa ai foarte multa rabdare, raspunse vulpea.
La inceput, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, in iarba.
Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic.
Graiul e izvor de neintelegeri. Însa vei putea, pe zi ce trece,
sa te aşezi din ce in ce mai aproape de mine…
A doua zi, micul print veni din nou.
– Ar fi fost mai bine daca veneai şi astazi la aceeaşi ora,
zise vulpea. Daca tu, de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza,
eu inca de la ora trei voi incepe sa fiu fericita.
Şi cu cat va trece timpul, cu-atat mai fericita ma voi simti.
La ora patru, ma va cuprinde un framant şi o nelinişte:
voi descoperi cat pretuieşte fericirea!
Dar daca vii la voia intamplarii, niciodata nu voi şti la care ceas
sa-mi impodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
– Ce-i acela rit? zise micul print.
– E inca un lucru de mult dat uitarii, zise vulpea.
E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile,
o ora, de celelalte ore. De pilda, vanatorii mei au un rit.
Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare,
e o zi minunata! Ma plimb şi eu atunci, pana la vie.
Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii,
toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodata vacanta.
Şi-aşa micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:
– Vai! zise vulpea… Am sa plang.
– Din vina ta, zise micul print, eu nicidecum nu-ti voiam raul,
ci numai tu ai vrut sa te-mblanzesc…
– Aşa e, zise vulpea.
– Dar ai sa plangi! zise micul print.
– Aşa e! zise vulpea.
– Şi-atunci nu dobandeşti nimic din asta!
– Ba dobandesc, zise vulpea, datorita culorii graului.
Apoi adauga:
– Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta
nu are-n lume seaman. Întoarce-te apoi la mine, sa-ti iei ramas bun,
iar eu iti voi darui o taina.
Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii.
– Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic,
le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit
pe nimeni. Sunteti aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decat o vulpe,
aidoma cu altele o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten,
iar ea acum nu are in lume seaman.
Şi florile se ruşinara.
– Sunteti frumoase, dar sunteti deşarte, le mai spuse el.
Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireşte,
un trecator de rand ar crede ca e asemeni voua. Ea insa singura
e mai de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am adapostit-o
sub clopotul de sticla. Fiindca pe ea am ocrotit-o cu paravanul.
Fiindca pentru ea am ucis omizile (in afara doar de cateva,
pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o cum se plangea,
ori cum se lauda, ori cateodata chiar şi cum tacea.
Fiindca ea e floarea mea.
Şi se duse inapoi la vulpe.
– Ramai cu bine, zise el…
– Te du cu bine, zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla:
Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor,
spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
– Numai timpul impartit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
– Numai timpul impartit cu floarea mea… facu micul print,
ca sa tina minte.
– Oamenii au dat uitarii adevarul acesta, zise vulpea.
Tu insa nu trebuie sa-l uiti.
Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu eşti raspunzator de floarea ta.
– Eu sunt raspunzator de floarea mea… spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.