De-am fi…o floricica

Un rege avea o gradina foarte mare si frumoasa, in care nu gaseai doua plante la fel. Intr-o dimineata, intrind in gradina sa, o gasi pe toata vestejita si pe moarte. Chiar linga poarta era un stejar. Cind regele l-a intrebat ce s-a intimplat, stejarul i-a raspuns ca e plin de tristete si nu vrea sa mai traiasca pentru ca el nu e mereu verde ca pinul.

Ajungind in dreptul pinului, regele repeta intrebarea. Pinul ii raspunse ca s-a saturat de viata, pentru ca el nu face struguri, ca vita de vie. Vita de vie se plinse ca nu mai poate suporta sa traiasca fara sa faca fructe atit de mari ca piersicul. Si tot asa, raspunsul se repeta pe masura ce regele isi continua plimbarea. Deodata, privirea regelui se opri pe o floricica colorata.

Singura floare care nu se vestejea, ba chiar parea ca o duce foarte bine. Regele a intrebat-o:

-Cum se face ca tu nu esti trista si satula de viata?

-O, la inceput am fost si eu exact la fel -raspunse floricica- insa apoi am stat si m-am gindit ca daca ai fi dorit in locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar, sau daca ai fi dorit un piersic, cu siguranta ai fi plantat aici un piersic.

Si atunci am inteles ca tu ti-ai dorit aici o floricica colorata, si toata tristetea mi-a disparut.

Anunțuri

Vârstele iubirii – vârstele desăvârşirii

„Sfântul Isaac Sirul a numit desăvârşirea o prăpastie de smerenie; dar tot aşa de bine putea să zică şi despre iubire, legând-o de numele desăvârşirii. Căci iubirea a coborât din Ceruri să se facă om, – şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire. Deci acestea-s semnele celor locuiţi de Dumnezeu: un nesfârşit de dragoste şi o prăpastie de smerenie. Căci: „Cine zice că petrece întru El, dator este precum Acela a umblat, şi el aşa să umble”.(I Ioan 2, 6)
Iar dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:
În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi;(Matei 19, 19)
În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi;(Matei 5, 44)
În iubirea ca jertfă pentru oameni.(Ioan 15, 13)
Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puţini ajung. Cei desăvârşiţi fiind o încrucişare a lui Dumnezeu şi a firii omeneşti, şi, răsfrângându-se Dumnezeu cu limpezimea cea mai mare în firea omenească, iar firea omenească în Dumnezeu, pe ei îi dor durerile şi păcatele oamenilor, la o măsură dumnezeiască nebănuită. De aceea vor să se jertfească pentru ei, vor să fie osândiţi în locul acelora ca oamenii, fraţii lor, să ia iertare. Aşa a fost Sfântul Apostol Pavel. Aceşti fii ai Tatălui vin în lume spre aceeaşi soartă spre care a venit Cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu. Aceştia toţi se învoiesc să-i urmeze cărarea întreagă.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.