„E de la sine înţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim în
războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i îndrumă luptele; iar
cunoştinţa e atrasă de iubire, care încălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie
spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei însă sunt eroii credinţei şi sfinţii
creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat până în sfârşit şi s-au
mântuit. Dar noi, până să ajungem la o voinţă puternică şi statornică în
bine, avem de furcă nu mai puţin decât cu un furnicar de voinţe sau tendinţe
sufleteşti, care ne hărţuiesc în toate părţile şi ne ostenesc în toate
contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o
singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte
greu, căci sunt multe tendinţe care se împotrivesc şi atunci se porneşte un
război înăuntrul omului pentru înfrângerea potrivnicilor.
Iată cum descrie Blondel această strategie:
„Există în om o multiplicitate de tendinţe, de pofte, dorinţe mai mult sau
mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune
că sunt ca un popor numeros, care stă sub şefia sau conducerea raţiunii şi a
voinţei, popor în care se găsesc când supuşi docili şi disciplinaţi, când
îndărătnici şi unelte de vrajbă. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta
spirituală nu e decât manifestarea şi metoda aplicabilă acestei istorii
lăuntrice.”
„Corpul ascultă mai uşor de comanda voinţei (de pildă: mişc degetul când
vreau), dar sufletul nu ascultă, ci rezistă. Aceasta pentru că în faţa
oricărei atitudini definite şi hotărâte se ridică, din spirit de
contradicţie, partida nemulţumiţilor…. Orice efort iniţial e ca o
declaraţie de război moliciunii şi împrăştierii forţelor vii, care au şi ele
instinctul conservării şi al independenţei.” Acestea trezesc în noi stări de
conştiinţă străine sau ostile conştiinţei, voinţe noi care se ridică
împotriva voinţei. Şi când efortul voluntar grupează într-un fascicul
parţial forţele ofensive, atunci se descoperă puterile adormite şi dorinţele
secrete.
„Căci în faţa hotărârii declarate subzistă realitatea tendinţelor eliminate,
dar încă vii şi capabile de lucru. Ele nu se atenuează, nu slăbesc prin ele
însele. Acordul scopurilor voite provoacă deci o coaliţie a puterilor
ostile, care nu se mai mărginesc să producă o simplă impresie în conştiinţa
obişnuită, nici să rămână în starea de virtualitate. Ele se grupează, şi din
defensivă trec la ofensivă.”
Lupta începe deci abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu
poruncile dumnezeieşti. Blondel descrie bine aceste lucruri, dar e de mirare
cum nu vede că şi tendinţele rele sunt stimulate de duhurile rele, sau cum
nu vede că aspiraţiunile bune sunt mânate şi atrase de o forţă transcendentă
bună. Probabil că aceasta se datoreşte faptului că romano – catolicismul
consideră afectele şi concupiscenţa ca legate mai adânc şi mai organic de
natura omului, pe când ortodoxia nu le consideră create deodată cu natura,
ci intrate în ea după cădere. ”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii
Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Învățătură creștin-ortodoxă 